Una dintre cele mai frecvente modalități de încetare a contractului individual de muncă cu care angajatorii se confruntă este demisia, reglementată de art. 81 din Codul muncii.
Demisia, așa cum este prevăzut în Codul Muncii reprezintă un act unilateral. Simpla voință a salariatului de a pleca, fără nicio motivare, este suficientă pentru a pune capăt raporturilor de muncă. Printr-o notificare scrisă, salariatul comunică angajatorului, fără vreo formă sau formalitate special, încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.
Termenul de preaviz este cel convenit de părți în contractul individual de muncă și nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare pentru salariații cu funcții de execuție, respectiv mai mare de 45 de zile lucrătoare pentru salariații care ocupă funcții de conducere.
Plecarea intempestivă a salariatului este o problemă practică foarte serioasă, întrucât o atmosferă de nervozitate generează dorința salariatului de a pleca foarte repede, punându-l pe angajator într-o situație delicată, lipsit de timp ca să asigure preluarea activităților de către alți salariați.
Din acest motiv, legiuitorul a instituit un termen de preaviz. Însă tot legiuitorul a prevăzut că pot exista situații în care situația salariatului ar putea să fi devenit irespirabilă, astfel încât a creat posibilitatea încetării imediate a contractului individual de muncă.
Potrivit art. 81 alin. 8 din Codul Muncii, salariatul poate demisiona fără preaviz dacă angajatorul nu își îndeplinește obligațiile asumate prin contractul individual de muncă. Obligațiile angajatorului prevăzute în contractual individual de muncă se referă în principal la drepturile salariale, drepturile referitoare la securitatea și sănătatea în muncă, s.a.m.d.
Deși pare că încălcarea oricărei obligații a angajatorului îndreptățește demisia fără preaviz, în realitate lucrurile nu stau deloc așa. Este adevărat că textul art. 81 alin. 8 din Codul muncii nu face nicio distincție, însă, de fapt, neîndeplinirea obligațiilor de către angajator trebuie să fie serioasă, semnificativă.
Cu alte cuvinte, este adevărat că salariatul are dreptul de a demisiona fără preaviz, însă exercitarea acestui drept trebuie să fie rezonabilă, neexcesivă. În cazul în care demisia fără preaviz se face cu rea-credință, va reveni instanței de judecată sarcina de a verifica și de a aprecia, în concret, cu privire la modul în care dreptul salariatului de a demisiona fără preaviz a fost exercitat.
