Skip to main content

Legea nr. 161 din 27 mai 2022 pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 527 din 27 mai 2022

Parlamentul României adopta prezența lege.

Articol unic. – La articolul 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:

“(5) Persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracției, preparării și arderii cărbunelui sau a șisturilor bituminoase, a extracției și preparării minereurilor de uraniu, a extracției și prelucrării minereurilor feroase și neferoase cu conținut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac și derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat și siliciu ori de radiații din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice și/sau de cocs metalurgic, a prelucrării țițeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a țițeiului parafinos și neparafinos, a distilării țițeiului în vederea producerii păcurii și a uleiurilor, respectiv în localitățile Baia Mare, Călărași, Copșa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureș, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum și în localitățile Abrud, Avram Iancu, Baia de Arieș, Lupșa, Ocoliș, Roșia Montană și Zlatna din județul Alba, Băița din județul Bihor, Bacău și Onești din județul Bacău, Maieru, Rodna și Șanț din județul Bistrita Năsăud, Crizbav, Făgăraș, Feldioara, Halchiu, Satu Nou și Victoria din județul Brașov, Brăila, Tichilesti și Chiscani din județul Brăila, Anina, Armenis, Ciudanovita, Moldova Nouă, Oțelu Roșu și Reșița din județul Caraș-Severin, Aghiresu, Câmpia Turzii, Capusu Mare, Dej, Iară și Turda din județul Cluj, Năvodari din județul Constanța, Baraolt din județul Covasna, Târgoviște și Titu din județul Dâmbovița, Isalnita din județul Dolj, Galați din județul Galați, Brănești, Bălteni, Bustuchin, Câlnic, Dragotesti, Fărcăsesti, Ionesti, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopsoru, Prigoria, Roșia de Amaradia, Rovinari, Urdari și Turceni din județul Gorj, Bălan, Corbu, Jolotca, Sandominic și Tulghes din județul Harghita, Aninoasa, Baia de Cris, Băița, Brad, Călan, Certeju de Sus, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petrila, Petroșani, Rachitova, Soimus, Teliucu Inferior, Uricani, Vată de Jos, Vetel, Vulcan din județul Hunedoara, Ciulnița și Slobozia din județul Ialomița, Borșa din județul Maramureș, Savinesti din județul Neamț, Brazi și Ploiești din județul Prahova, Broșteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani și Vatra Dornei din județul Suceava, Fardea, Margina, Nadrag și Tomești din județul Timiș, Mînă Altan Țepe și Tulcea din județul Tulcea, Berbesti și Râmnicu Vâlcea din județul Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul localității in care se află situl contaminat, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4).”

-****-

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,

VASILE-DANIEL SUCIU

PREȘEDINTELE SENATULUI,

FLORIN-VASILE CITU

Leave a Reply